Când am pus prima dată un poster pe peretele camerei mele, aveam vreo opt ani și era o fotografie decupată dintr-o revistă cu un jucător de baschet pe care nu mi-l mai amintesc.
Nu știam nimic despre compoziție, despre culori sau despre cât de bine era fotografiat, așa cum știu acum. Știam doar că e al meu, că îl pusesem eu acolo și că de fiecare dată când intram în cameră, mă uitam la el două secunde înainte să fac altceva. Practic, mă regăseam în el, sperând că într-o zi voi deveni ca eroul meu de pe perete.
Acum, ca adult, când văd un poster, mă uit automat la cu totul altceva. Mă uit la rezoluție, la fonturi, la cum sunt așezate elementele, dacă fundalul se potrivește cu textul; ce să zic: chestii, trestii, socoteli – cum am zice noi cu o gravitate severă în voce. Însă, este un reflex pe care nu l-am ales eu, l-am căpătat pe parcurs, și cu siguranță nu sunt singurul care gândește așa. Cu toate astea, cred că exact acest lucru ne separă pe noi de copiii noștri atunci când ne uităm la același lucru.
DE CE? Pentru că un copil nu analizează. El trăiește.
Nu în sensul dramatic al cuvântului, ci în sensul cel mai concret. Dacă pe acel poster scrie numele lui, el nu vede un produs personalizat. El vede dovada că cineva s-a gândit la el, că a făcut un efort specific doar pentru el, și că nu e doar un cadou generic luat în grabă. Și acest lucru contează enorm la vârste mici.
Copiii au o relație cu recunoașterea publică pe care noi, adulții, am uitat-o sau am raționalizat-o. Ei nu știu să o numească așa, dar o simt foarte clar. Când un profesor îi spune unui copil: “Te-ai descurcat excelent”, în fața clasei, efectul e cu totul altul decât același lucru spus în șoaptă după oră. Nu e vorba de mândrie în sens negativ, ci de nevoia firească de a fi văzut, de a exista în ochii celorlalți, de a primi validare. Iar un poster cu numele lui pe perete face exact acest lucru, dar într-un fel permanent și vizibil.
Noi, părinții, tindem să minimalizăm anumite momente din viața sportivă a copiilor noștri, nu din rea-voință, ci pentru că le vedem în alt context. Știm că turneul acela era poate nesignificativ, că adversarii nu erau foarte buni, că golul a venit dintr-o greșeală a portarului advers. Întotdeauna vom căuta defecte și scuze. Însă copilul nu știe nimic din toate acestea și, sincer, nici n-ar trebui să știe. Pentru el, meciul acela a fost fabulos; efortul a fost unul palpabil; bucuria a fost una fenomenală. Iar dacă cineva îi mai și confirmă că toate acestea au fost reale, printr-un gest concret, acea confirmare rămâne pentru totdeauna.
Aceasta este diferența fundamentală, cred eu. Adultul se uită la un poster și vede un obiect cu o anumită valoare estetică sau comercială. Copilul se uită la el și vede o versiune a lui însuși pe care altcineva a considerat-o demnă de tipărit și pusă pe perete.
Am vorbit odată cu un tată al cărui fiu primise un astfel de poster de la bunici, după primul sezon de karate la un club local. Baiatul nu câștigase nimic spectaculos, nu era cel mai bun din echipă, dar posterul era cu el, cu numele lui și cu numele clubului. Tatăl său mi-a mai povestit că băiatul a dormit cu posterul lângă el două săptămâni înainte să îl pună pe perete, pentru că nu se hotărâse încă unde să îl așeze, ca să îl poată vedea cel mai bine dimineața când se trezește. Nu cred că vreun adult a făcut vreodată vreun gest asemănător cu un lucru cumpărat de pe un site.
Nu mă înțelegeți greșit! Nu vreau să spun că adulții sunt mai puțin capabili de emoție sau că nu apreciază lucrurile frumoase. Dar noi am învățat să separăm obiectul de semnificație. Știm că un lucru poate fi frumos sau urât, și totuși să nu însemne mare lucru. Copiii nu fac însă această separare. Pentru ei, forma și conținutul sunt același lucru. Dacă posterul ăla arată bine și scrie numele lui pe el, atunci totul e bun și adevărat și este al lui.
Cred că, de aceea cele mai multe cadouri pe care le dăm copiilor sunt repede uitate. Le alegem cu ochii noștri de adulți, ne uităm la calitate, la preț, la cât de util va fi. Copilul caută altceva însă, ceva ce nu stă scris pe nicio etichetă, și anume, un obiect care să îi vorbească personal și să ii șoptească cât de important este el de fapt.
Nu e o filozofie complicată. E ceva ce știam și noi când aveam opt ani, dar am uitat încet, fără să ne dăm seama. Așa că, lăsați copiii să se bucure și respectați-le simplitatea și sinceritatea, și atunci, veți face orice să îl vedeți fericit în puritatea lui! Voi nu trebuie decât să scoateți cash-ul la înaintare. 🙂 Va continua!
VictoryPrints Romania — Postere sportive personalizate pentru copilul tău. Trimite-ne o fotografie și îi facem un tablou cu numele, numărul și echipa lui. Scrie-ne pe Whatsapp.
